Românul face parte dintr-o echipă internaţională pe care au denumit-o rLoop. Cu toţii au pus bazele unui sistem atipic, capabil să transporte călători printr-un tunel depresurizat, cu peste 1.200 de kilometri pe oră. Viziunea lor a fost recunoscută de Musk, care, la finalul concursului, le-a acordat premiul pentru inovaţie, relatează Business Magazin.
Denis Tudor şi colegii săi de echipă, printre care şi membri NASA, şi-au înglobat ideile într-un prototip, construit cu 70.000 de euro, fonduri atrase exclusiv prin eforturi de crowdfunding.
“Hyperloop este practic o capsulă ce va fi propulsată cu viteze de peste 1.200 de kilometri pe oră, într-un tub cu condiţii atmosferice joase. Ar putea fi catalogat ca un mijloc de transport în comun între tren şi avion, ideal pe distanţele de până în 1.000 de kilometri, unde zborul cu avionul nu avantajează, din cauza timpilor petrecuţi în aeroport, iar călătoria cu trenul ar dura prea mult. Totodată, această soluţie are şi avantajul tehnic al unui consum redus de energie, pe fondul condiţiilor de presiune atmosferică foarte joasă. Astfel, o călătorie cu Hyperloop va fi mai ieftină decât un bilet de avion”, spune Denis Tudor.
Citeşte continuarea în Business Magazin!
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
Elon Musk, şeful Tesla, vrea să construiască acoperişuri solare